Luptă, fugi
sau păstrează-ți cumpătul
Ești faţă în faţă cu un elefant. Ce faci?
Vestea bună e că te-ai născut cu reacţia de “luptă sau fugă” (“fight or flight response"). Stresul “de moment” îţi reorganizează organismul pentru supravieţuire și o face din instinct - un instinct automat de autoconservare, moștenit de la oameni mai vechi, care trăiau pericolele sălbăticiei zi de zi.
Cine e elefantul?
Șansele de a întâlni un elefant din senin sunt aproape inexistente în zilele noastre, dar talentul de a fugi sau a lupta a rămas cu noi, activându-se din același instinct de autoapărare.
În jungla socială, elefantul poate fi oricine sau orice ne ameninţă
senzaţia de securitate fizică sau psihică.
Factorii de stres sunt peste tot. Insecuritatea sau frica de moment ne pun pe fugă sau ne duc la luptă.
Iar vestea mai puțin bună este că lupta sau fuga nu fac mereu diferența dintre fiara junglei și orice alt context social care ne amenință.
Când ne trezim în mijlocul unei situaţii periculoase pentru noi, stresul de scurtă durată ne poate salva viaţa / ziua / proiectul / misiunea. Când simte frica, hipotalamusul stimulează secreţia de hormoni – adrenalina, nonadrenalina și cortizol. Instantaneu, organismul se mobilizează, se reorganizează.
Inima bate mai tare pentru a pompa sângele de care mușchii au nevoie pentru a se umfla pe noi. Respiraţia se intensifică și ea, pentru ca surplusul sangvin să primească oxigenul necesar alimentării organelor vitale. Pe termen scurt, stresul poate chiar să ridice nivelul imunitar al organismului – deci devenim mai puternici. Pupilele se dilată și ochii observă mai multe detalii, iar mintea...
Mintea este concentrată pe reflexele fizice și nu pe gândirea raţională. Sângele oxigenat nu mai ajunge până la creier, fiind distribuit masei musculare.
Așa se întâmplă să luăm decizii greșite, să ne comportăm altfel decât ne stă în fire. Stresul are chiar efecte negative asupra anumitor funcţii din creier, esenţiale pentru noi în momente de “grea încercare” – memoria, atenţia ne lasă la greu.

Când cineva povestește ca și-a pierdut minţile într-un anumit context nu folosește figuri de stil. Unele expresii sunt mai degrabă tehnice - descriu reacţii firești ale organismului surprins, speriat, atacat. Și spun despre povestitor dacă a luptat sau a fugit.
"am încremenit"
Înainte de luptă sau fugă se poate întâmpla să ne blocăm puţin. Organismul îngheaţă, timpul se dilată și vedem totul “ca prin vis”.
Pupilele se măresc – deschidem bine diafragma pentru ca ochiul să primească mai multă lumină și să vadă lucrurile mai clar, să perceapă mai multe detalii.

Glandele suprarenale se grăbesc să secrete serotonina care activează sistemul nervos simpatic - atât de simpatic încât declanșează efectele de autoapărare.
"m-a luat cu palpitaţii"
Se pompează mai mult sânge prin intensificarea ritmului cardiac și a presiunii sangvine.

Inima chiar o ia la goană. Dar fuge pe loc, prin bătăi neregulate.

Mușchii au nevoie de sânge ca să se umfle mai bine pe noi și să fim mai puternici sau mai rapizi.

Sângele pompat în plus mai ajunge si la câteva organe vitale. Totul pentru imediata supraviețuire și nimic mai mult.
"m-am umflat"
Până să scoți fum pe nări,
aceastea se deschid mai bine.

Plămânii se pregătesc să primească cât mai mult oxigen pentru surplusul sangvin produs în organism. Sângele trebuie oxigenat bine înainte să ajungă la mușchi și la organele vitale.
"aveam un nod în gât"
Nu era niciun nod acolo.
Erau doar mușchi tensionați.

Mușchii primesc sânge oxigenat și energie pentru a fi cât mai puternici. Apoi se încordează bine, gata să sară la luptă. Gâtul este dotat cu mulţi “mușchiuleţi”, care odată tensionaţi ne dau senzaţia de nod în gât.
"m-au luat furnicăturile"
Când sângele nu mai ajunge până la extremități pentru că mușchii și câteva alte organe vitale au mai mare nevoie de el, nu doar că ne iau furnicăturile, dar ne și pierdem culoarea din obraji.
"am pălit"
"m-am albit la faţă"
Din același motiv pentru care ne iau furnicăturile. Plus că vasele de sânge către piele se strâng și sângele se coagulează mai bine. Pentru că dacă riscăm să fim răniţi e bine să pierdem cât mai puțin sânge.
"fierbeam"
"am luat foc"
Când rata metabolismului crește, crește și temperatura corpului, exact ca cea a unui motor turat la maxim – așa cum devine și organismul nostru în momente de “luptă sau fugă".
"m-au trecut transpiraţiile"
Ca să nu iei foc de nervi, organismul te răcorește. E și normal. Prin transpirație nu doar că eliminăm toxinele (adunate din greu în astfel de momente) dar ne și răcorim puțin.
“am simţit
fluturi în stomac”
În general simțim fluturi în stomac când ne îndrăgostim - și dragostea poate fi suficient de stresantă, ne duce la luptă sau ne pune pe fugă. Dar multe alte situații stresante ne întorc pe dos. Digestia trece în plan secundar pentru a nu consuma din energia necesară reacției de autoapărare. Mâncarea stagnează în stomac în loc să fie eliberată în duoden (prima parte a intestinului subțire, unde are loc cea mai complexă etapă a digestiei).
"am intrat
în fibrilaţii"
În timpul reacției de fugă sau luptă, ficatul pompează glucoză în sânge, iar grăsimile sunt metabolizate rapid.

Celulele au mare nevoie de energie în astfel de momente, pentru ca organismul să poată lupta.

Colesterolul și glicemia chiar ne pot da sănătatea peste cap, doar așa, de nervoși ce suntem prea des. Deci este bine să păstrăm un echilibru...
"mi-am pierdut minţile"
Când luptăm sau fugim nu gândim limpede. Atenţia este concentrată pe abilităţile fizice care ne ţin în viaţă, nu pe cele psihice, raţionale sau emoţionale. Așa se întâmplă să pierdem argumentele, să “vorbim prostii”, să spunem lucruri pe care mai târziu le regretăm sau pur și simplu să ne comportăm de parcă nu am fi noi.
Nu contează ce ne stresează ci cât de tare sau pentru cât timp ne stresează.
Factorii de stres sunt diverși si subiectivi. Stresul în sine este relativ. Nu ne stresăm toţi pentru aceleași lucruri (chiar dacă generalizările au dus la clișee) și nu ne stresăm toţi la fel | în egală masură. Tulburările cotidiene ajung să ne influenţeze starea generală de bine atunci când “sunt prea multe”.
Senzaţia continuă de insecuritate ne afectează în timp percepţia despre viaţă, lume, oameni și cel mai grav despre noi înșine. Astfel, riscăm să devenim anxioși, nesiguri, pesimiști și veșnic ameninţaţi de diverse “pericole”. Iar comportamentul nostru nu ne caracterizează în astfel de situaţii, când în loc să fim cumpătaţi și echilibraţi, plecăm la luptă sau o luăm la fugă.