"Oamenii iubesc oriunde în lume. Cântă din dragoste, dansează din dragoste, compun poeme şi poveşti de dragoste. Spun mituri şi legende despre dragoste. Tânjesc după dragoste, trăiesc pentru dragoste, omoară din dragoste şi mor din dragoste. Antropologii au găsit dovada existenţei dragostei romantice în 170 de societăţi. Nu au găsit încă o societate care să nu fi experimentat dragostea."
Dar dragostea nu e întotdeauna o experienţă fericită...
“Acum câţiva ani, am decis să aprofundez creierul uman pentru a studia această nebunie” – începea cercetătoarea Helen Fisher unul dintre discursurile susţinute pentru TED.com, pe tema iubirii romantice și a mecanismelor ei.
În urma unui studiu realizat iniţial, publicat la scară largă. asupra îndrăgostiţilor fericiţi, a fost identificată activitate într-un centru de la baza creierului numit aria tegmentară ventrală.
“Am înregistrat activitate în nişte celule numite celulele ApEn. Sunt celulele care produc dopamina, un stimulent natural, şi îl distribuie către mai multe regiuni din creier.

Aria tegmentară ventrală e parte a sistemului cerebral de recompensare. Este sub procesul de gândire cognitiv. Sub emoţii. E ceea ce numim miezul reptilian al creierului, asociat cu dorinţa, motivaţia, concentrarea şi pofta.”
“Dragostea romantică este o obsesie. Te domină. Îţi pierzi simţul de apreciere a sinelui. Nu poţi să nu te gândeşti la o altă persoană. Cineva s-a instalat pur şi simplu în capul tău. Dragostea este de neîmblânzit"
Şi obsesia se poate agrava atunci când eşti respins...
Ulterior, împreună cu Lucy Brown, neurocercetătorul proiectului, Helen Fisher a putut analiza datele înregistrate (cu ajutorul RMN-ului) de subiecţi care fuseseră recent părăsiţi. Și au observat activitate în trei regiuni cerebrale.
1. A fost înregistrată activitate în exact aceeaşi regiune cerebrală asociată cu dragostea romantică intensă.
“Ce târg prost! Ştii, când ai fost părăsit, primul lucru pe care îl vrei e uiţi acea fiinţă umană, şi apoi să-ţi continui viaţa, dar nu, din contra, o iubeşti şi mai mult. După cum spunea poetul roman Terence, „Cu cât mai slabă mi-e speranţa, cu atât mai fierbinte mi-e dragostea.” Şi într-adevăr, acum ştim şi de ce. 2.000 de ani mai târziu putem explica cum se reflectă asta în creierul uman. Sistemul cerebral, sistemul de recompensare pentru dorinţă, motivaţie, poftă, concentrare, devine mai activ atunci când nu poţi obţine ceea ce îţi doreşti. În acest caz, premiul cel mare al vieţii: un partener de viaţă potrivit.”
2. A fost înregistrată activitate într-o arie asociată cu calculul câştigurilor şi pierderilor.
“Ştii, când stai întins acolo, te uiţi la imagine, eşti în acea maşinărie şi analizezi ceea ce nu a mers bine. Ce şi cum am pierdut? De fapt, Lucy şi cu mine avem o mică glumă despre asta. Vine dintr-o piesă a lui David Mamet, unde sunt doi artişti care se contrează şi femeia îl contrazice pe bărbat, iar bărbatul o priveşte şi îi spune: „Oh, eşti un căluț cam rău, nu o să pariez pe tine.” Într-adevăr, e acea porţiune a creierului, miezul nucleilor accumbens, care devine activă în timp ce-ţi calculezi câştigurile şi pierderile. E de asemenea acea regiune a creierului care devine activă atunci când eşti dispus să-ţi asumi un risc enorm pentru pierderi şi câştiguri uriaşe.”
3. A fost înregistrată activitate într-o regiune cerebrală asociată cu ataşamentul profund faţă de o altă persoană.
“Nu-i de mirare deci că oamenii suferă peste tot în lume şi că există atâtea crime pasionale. Când ai fost respins în dragoste, nu numai că eşti acaparat de sentimente de iubire romantică, dar te simţi şi profund ataşat de acel individ. Mai mult, acest circuit cerebral de recompensare funcţionează şi simţi energie intensă, concentrare maximă,motivaţie puternică şi dorinţa de a risca tot pentru a câştiga premiul cel mare al vieţii.”
Ce au învăţat cercetătorii din acest experiment?
“În primul rând, am ajuns la concluzia că dragostea romantică e un instinct fundamental de reproducere. Nu instinctul sexual, acesta te face să-ţi cauţi o serie întreagă de parteneri. Dragostea romantică îţi permite să-ţi concentrezi energia reproductivă către un singur partener, să-ți conservi energia, și să începi procesul de împerechere doar cu acel partener. [...] De asemenea, am ajuns să cred că iubirea romantică e un viciu: un viciu minunat atunci când totul merge bine, și un viciu oribil atunci când nu merge bine.”
Iubirea romantică
are caracteristicile
unui viciu...
“Te concentrezi asupra persoanei, te gândești obsesiv la aceasta, o dorești cu înfocare, distorsionezi realitatea, ești dispus să riști enorm pentru a cuceri această persoană."
"Are și principalele trei caracteristici ale dependenței. Toleranță: vrei să vezi persoana respectivă mai mult, tot mai mult; sevraj, și în cele din urmă, recădere."
"Un lucru pe care aș dori să-l înțeleagă comunitatea medicală și legala, și chiar și cea universitară, e că iubirea romantică e, într-adevăr, una dintre substanțele care provoacă cea mai mare dependență de pe Pământ.”
"Am început să-mi dau seama că dragostea romantică nu este o emoţie. De fapt întotdeauna m-am gândit că este o serie de emoţii, de la foarte mari la foarte mici. Dar de fapt este un imbold. Vine din motorul minţii, partea care doreşte a minţii, partea lacomă a minţii. Acea parte a minţii care te face să pui mâna pe bucata aceea de ciocolată, care te face să vrei să câştigi acea promovare la serviciu. Este motorul minţii."