În interiorul nostru, un întreg univers încă așteaptă să fie descoperit. Omul cât trăiește învaţă, iar misiunea cunoașterii de sine a individului seamănă foarte mult cu misiunea de autocunoaștere a speciei umane în general...

Cu toate că tehnologia și știinţa ne dau tot mai multe mâini de ajutor, universul interior (fizic și mental) pare la fel de misterios (pentru că este încă incomod de studiat). Atât cercetătorii din laboratoare cât și introspecţii de zi cu zi caută în continuare unelte și metodologii de cercetare care să-i ducă mai aproape de adevăr. .
Știm deja că emoţiile nu se manifestă doar în mintea noastră - acestea radiind în diverse zone ale corpului. Le simţim zi de zi pe pielea noastră, iar de curând am avut ocazia să le și „topografiem”.
NEURONII-OGLINDĂ
Și mai știm că emoţiile noastre pot deveni molipsitoare pentru cei din jur – nu o dată întâmplându-se să empatizăm cu trăirile altor persoane, mai mult sau mai deloc apropiate.
Avem tendinţa să numim fenomenul folosind generic termenul de „empatie”, dar empatia pare să fie ea însăși datoare „comportamentului” neobișnuit al unor neuroni - descoperiţi iniţial la macaci, în jurul anilor 1980, și dezbătuţi temeinic mai târziu, prin orientrea cercetării în drecţia creierului uman.
Acești neuroni au o activitate atipică în sensul că nu „se aprind” doar când întreprindem o anumită acţiune sau avem o anumită experienţă, ci și atunci când privim pe altcineva făcând sau experimentând același lucru.
La momentul descopririi, specialiștii de la Universitatea din Parma, în frunte cu neurologul Giacomo Rizzolatti, i-au numit „neuroni-oglindă” (mirror neuons). Această informaţie nouă avea să-i explice multe omului despre el însuși, pentru că neuronii-oglindă văzuţi la maimuţe au fost ulterior asociaţi sistemului de „oglindire” al omului, imitaţia și empatia fiind analizate dintr-o nouă perspectivă.
Deși studiaţi cu mai puţin interes decât ar merita (așa cum insistă în special cei care i-au descoperit), neuronii oglindă sunt consideraţi responsabili pentru diverse fenomene "molipsitoare".
Căscatul ar putea fi "contagios"
Căscăm pentru a ne oxigena creierul, dar de ce poate fi suficient să vedem pe altcineva căscând? Neuronii-oglindă sunt iarăși bănuiţi pentru această „viralizare” a „somnolenţei”.
Satisfacţia pe care jocurile VIDEO o produc iarăși poate fi pusă pe seama neuronilor-oglindă, activaţi în timpul misiunilor virtuale pe care jucătorul le primește.
Iar tocmai acestă activare ridică semnale de alarmă în privinţa impactului pe care jocurile violente îl poate avea asupra dezvoltării minorilor.
Fanii chiar trăiesc experienţele sportivilor preferaţi.
Entuziasmul și adrenalina simiţite de „martorii implicaţi emoţional” pot fi sursa sentimentelor de împlinire sau de dezamăgire pe care fanii înfocaţi le experimentează odată cu eroii lor, la fel cum reversul medaliei poate atrage valul de ură manifestată prin agresivitate verbală și chiar fizică.
Simţim durerea altora.
... La fel cum parcă putem simţi gustul delicios al unei prăjituri la care ne uităm cum este devorată de alt fericit (sadici neuroni)... Iar când un apropiat are o problemă, o purtăm și noi pe urmeri.
Toate acestea pot fi provocate de activitatea "neuronilor-oglindă", spun diverși cercetători... Această activitate ne permite să știm ce simt ceilalţi, să-i înţelegem mai bine, să comunicăm, să ajutăm, să evoluăm.

Cert este că deși se vorbește tot mai mult despre ei, metodologia cercetătrii lor diferă, aducând roade, dar mai lent decât a adus studiul maimuţelor... Dar e măsură ce interesul pentru cercetare va crește, concluziile vor veni.
Între timp, neuronii-oglindă au început să fie „anturaţi” în diverse tratamente... Pentru cazurile de „phantom limb” – în care pacienţii care și-au pierdut o mână, de exemplu, încă resimt durerea „mâinii fantomă”.
(VIDEO-uri subtitrate în limba română)
Un alt exemplu inspiraţional ni-l oferă părinţii unui copil aflat în recuperare după un accident cerebral suferit la vârsta de 10 ani.

Ei au urmat un tratament bazat pe același model al activării neuronilor oglindă.
Sunt multe argumente și concluzii de răsfoit, iar multe dintre ele ne pot oferi răspunsuri la întrebări vechi, venite în momente în care poate nu ne putem explica de ce ne simţim cumva anume... „fără motiv”.
Din ritualul nostru de „igienă mentală” poate face parte și obiceiul de evalua natura / sursa trăirilor noastre, pentru a ne putea debarasa măcar de ce nu ne aparţine.
De multe ori simţim sentimente care nu sunt ale noastre. Le culegem de pe drum, de la străinii de pe stradă, de la colegii de muncă, de la prieteni sau vecini, chiar și din casă... Empatia e bună și ne aduce legătura umană de care avem nevoie pentru a supravieţui, dar să știm să ne debarasăm este esenţial pentru propriul confort.