În căutarea propriei fericiri, oamenii au de câștigat dar și de pierdut... Pentru că, deși este un scop în sine, fericirea nu este totul în viaţă.
“Obișnuiam să cred că scopul vieții este să cauți fericirea. Toți spuneau că drumul spre fericire este succesul, așa că am căutat acea slujbă ideală, acel iubit perfect, acel apartament frumos.
Însă în loc să mă simt împlinită, m-am simțit neliniștită și în derivă. Și nu eram singură; prietenii mei - se luptau
și ei cu asta”,
- spunea scriitoarea Emily Esfahani Smith (la o conferinţă TED.com), care și-a ridicat o serie de întrebări ce aveau să o ducă pe un lung drum al cercetării psihologice pozitive, filosofice și neurologice.
FERICIREA NU E TOTUL
Viața înseamnă mai mult decât a fi fericit
“Mulți psihologi definesc fericirea ca o stare de confort și destindere, a te simți bine în clipa prezentă. Totuși, sensul e mai adânc. Renumitul psiholog Martin Seligman spune că sensul vine din sentimentul de a aparține și de a servi la ceva ce e dincolo de tine și din a da tot ce e mai bun din tine. Cultura noastră e obsedată de fericire, dar am ajuns să-nțeleg că a căuta sensul e calea ce aduce satisfacția cea mai mare. Studiile arată că oamenii care au un rost în viață sunt mai optimiști,se descurcă mai bine la școală și la serviciu, și chiar trăiesc mai mult.”
Care e diferența între a fi fericit
și a avea un sens în viață?
Cum am putea trăi cu un sentiment mai mare al împlinirii? Pe baza cercetărilor sale, Emily a identificat patru piloni ai unei vieți pline de sens. Și fiecare din noi își poate crea o viață cu sens costruind în viața noastră câțiva dintre sau toți acești piloni.
Pilonul 1
APARTENENŢA
"Vine de la a fi în relații unde ești apreciat pentru cine ești tu intrinsec și unde și tu îi apreciezi pe alții. Dar unele grupuri sau relații dau o formă ieftină de apartenență: ești apreciat pentru ce crezi, pentru cei pe care-i urăști și nu pentru cine ești. Apartenența adevărată izvorăște din iubire. Trăiește în timpul petrecut alături de oameni și e o alegere - tu poți alege să cultivi apartenența cu alții."
Pilonul 3
TRANSCENDENŢA
"Al treilea pilon al sensului este tot despre a merge dincolo de tine, dar într-un mod cu totul diferit: transcendența. Stările de transcendență sunt acele momente rare în care te ridici deasupra forfotei vieții cotidiene, imaginea sinelui se estompează și te simți conectată la o realitate mai avansată. Pentru o persoană cu care am vorbit, transcendența a pornit de la artă. Pentru o altă persoană, de la biserică. Pentru mine, sunt scriitoare, e mediată de scris.Uneori sunt atât de absorbită încât pierd noțiunea timpului și a spațiului. Aceste experiențe transcedentale te pot schimba. Într-un studiu, studenții au avut sarcina să privească un eucalipt înalt de 6 metri timp de un minut. Dar după aceea s-au simțit mai puțin centrați pe sine și chiar s-au purtat mai generos când li s-a dat șansa să ajute pe cineva."
Pilonul 2
SCOPUL
"Pentru mulți, apartenența este cea mai importantă sursă de sens, acele legături cu familia și prietenii. Pentru alții, cheia sensului este scopul. A-ți găsi scopul nu e același lucru cu a găsi acea slujbă care te face fericit. Scopul e mai puțin despre ceea ce vrei decât despre ceea ce dai.”
Cheia scopului este să-ți folosești puterea ca să-i slujești pe alții. Bineînțeles, pentru mulți dintre noi asta se-ntâmplă prin muncă. Așa contribuim și ne simțim doriți. Dar asta înseamnă și că probleme precum lipsa implicării la serviciu, șomajul, participare scăzută a forței de muncă - acestea nu sunt doar probleme economice, sunt și existențiale. Fără ceva util de făcut, oamenii plutesc în derivă. Bineînțeles, nu trebuie să găsești un scop la serviciu, dar când ai un scop, ai pentru ce trăi, un „de ce” care te face să mergi înainte."
Pilonul 4
ARTA NARĂRII
"Al patrulea pilon al sensului pe care l-am aflat ia oamenii prin surprindere, de obicei. Al patrulea pilon e arta narării, povestea care ți-o spui despre tine însuți. A crea o poveste din evenimentele vieții tale aduce claritate. Te ajută să înțelegi cum tu ai devenit tu. Dar nu ne dăm seama întotdeauna că suntem autorii poveștilor noastre și că putem schimba felul în care le spunem. Viața ta nu e doar o listă de evenimente. Poți edita, interpreta și spune din nou povestea, chiar și când ești constrâns de fapte."
"Aceasta e puterea sensului..."
Fericirea vine și pleacă. Dar când viața e cu adevărat bună și când lucrurile sunt foarte rele, sensul îți dă ceva de care să te agăți.
Spre deosebire de fericire (care este un sentiment), bucuria (care este o emoţie) implică mai puțină conștinentizare congnitivă, ceea ce înseamnă că ne simțim bine, fără ca noi sa putem decide asta. Fericirea, în schimb, este indusă și dependentă de condiții externe indefinite, care sunt strict legate de percepția și interpretarea noastră subiectivă.