La nivelul creierului, dopamina are rol de neurotrasmițător - o substanță chimică eliberată de neuroni pentru a trimite semnale către alte celule nervoase. Creierul cuprinde mai multe căi dopaminergice, una dintre acestea jucând un rol extrem de important în comportamentul bazat pe motivația gratificării. Alte căi dopaminergice sunt implicate în controlul motor al sistemului nervos dar și în controlul eliberării unor diverși alți hormoni.
În afara sistemului nervos, funcționează ca și neurotransmițător local.
VASE DE SÂNGE
În vasele de sânge acționează ca și vasodilatator la concentrații normale, inhibând secreția de noradrenalină.
RINICHI
La nivelul rinichilor modulează excreția de sodiu și crește volumul de urină eliminat.
SISTEM DIGESTIV
Reduce motilitatea intestinală și protejează mucoasa.
SISTEM IMUNITAR
PANCREAS
Asupra pancreasului, dopamina acționează prin micșorarea secreției de insulină.
De asemenea, dopamina mai are efecte și asupra sistemului imunitar, reducând activitatea limfocitelor, pentru fiecare dintre aceste sisteme periferice dopamina fiind sintetizată la nivel local, acțiunea sa având loc în proximitatea celulelor unde este eliberată.
Dopamina mai este cunoscută ca făcând parte din seria horminilor fericirii, sau care ne oferă o stare de bine, de mulțumire, gratificare.
Acestea sunt adesea comparate cu emoțiile pe care le simțim în timpul practicării unui sport care ne face plăcere, însă în acest caz, emoțiile sunt generate de impulsurile de adrenalină, aceasta fiind o substanță chimică apropiată ca și structură de cea a dopaminei, efectele ei fiind bazate pe un mecanism similar.
Secreția dopaminei influențează major comportamentul ce constituie dependența.
Aceasta se traduce prin repetarea unui obicei ce a provocat o stare pozitivă pentru a duce eventual la un nivel din ce în ce mai ridicat de dopamină, explicând de ce ea este motivul pentru care cei dependenți sunt într-un permanent demers de a-și satisface o necesitate.
Mecanismul dependenței se traduce prin producerea excesivă de dopamină în corelație cu o activitate sau cu un obicei ce poate avea consecințe neplăcute atât fizice cât și psiho-emoționale.
Cele mai multe tipuri de comportament ce au la bază recompensa, cresc nivelul de dopamină la nivelul creierului, acesta fiind și cazul comportamentelor de adicție generate de substanțe chimice care alterează percepția sau dimpotrivă. Acestea sunt utilizate în scop medical sau recreațional și sunt general denumite droguri.
Rolul fundamental al dopaminei, însă, este acela de a cimenta un comportament ce a fost asociat în trecut cu o trăire pozitivă, ceea ce de-a lungul timpului a dus la supraviețuire și evoluție.
Cu siguranță, în contextul actual, ideea de a ne procura hrană din pădure sau de a găsi un adăpost natural nu ne face să ne simțim în siguranță sau că ne-am întrunit anumite necesități astfel încat să supraviețuim, însă de-a lungul evoluției, pentru a încuraja aceste acțiuni ce induc imediata gratificare și ne asigură sustenanța, organismul nostru a învățat să ne recompenseze cu un sentiment plăcut.
O altă funcție a dopaminei este
aceea de reglare
a somnului.
Dopamina acţionează și asupra glandei pineale, centrul în care este stabilit ritmul circadian - o serie de procese biologice care permit ca activitatea creierului să se adapteze la prezența sau absența luminii naturale.
Toate animalele sunt influențate de ciclicitatea zi-noapte prin variațiile programului de somn, hrană, temperatură corporală și ale altor funcții biologice. Glanda pineală transformă semnalele luminoase percepute prin intermediul retinei într-o reacție ce poate fi cu ușurință percepută de restul orgranismului, prin sinteza unui hormon numit melatonină. Secreția acesteia începe odată cu lăsarea întunericului și are rolul de a regla programul de somn și funcțiile metabolice din timpul somnului.
De asemenea, alt hormon numit noradrenalină, este și el implicat în sinteza și eliberarea melatoninei de către glanda pineală.
Funcțiile noradrenalinei sunt exprimate prin legarea ei de către receptorii membranelor celulare, si pentru mult timp s-a considerat că receptorii pentru noradrenalină funcționează independent de alte proteine.

Însă, în studii recente, s-a descoperit că acești receptori colaborează cu alți receptori ai dopaminei, formând împreună heteromeri - substanțe chimice complexe formate din mai multe grupări funcționale.
Atunci când dopamina interacționează cu receptorii săi, ea anulează efectele norpinefrinei, ceea ce înseamnă o scădere în secreția de melatonină. Mai mult decât atât, în urma studiilor s-a descoperit și faptul că acești receptori își exercită activitatea în glanda pineală odată cu expunerea la lumină naturală, în concluzie, rolul formării heteromerilor este acela de a stopa secreția de melatonină odată cu începerea unei noi zile și a semnala creierului ca trebuie să se trezească.
Aceste rezultate își justifică utilitatea prin faptul că, până acum, rolurile dopaminei în reglarea ciclului de somn nu au fost în totalitate înțelese, însă prin cunoașterea acestui mecanism pot fi descoperite noi soluții pentru tratamentele tulburărilor de ritm circadian care sunt adesea întâlnite în cazul persoanelor ce sunt supuse schimbărilor de fus orar, dar și pentru cei care își exercită activitatea în timpul nopții sau în cazul tulburărilor de somn în general.
În cazul deficitului de dopamină pot interveni tulburări neurologice cum ar fi boala Parkinson, iar în cazul excesului, acesta poate avea de asemenea consecințe, cum ar fi halucinațiile sau schizofrenia.
Muzica, mișcarea sau meditaţia sunt doar câteva dintre mijloacele prin care putem influenţa zi de zi secreţia acestui neurotransmiţător. De asemenea, având în vedere că îndeplinirea unei sarcini (la locul de muncă, de exemplu) stimulează producţia dopaminei, reorganizarea sarcinilor din timpul zilei astfel încât să bifăm tot mai des o reușită ne poate menţine productivitatea la un nivel ridicat pe parcursul programului, spun specialiștii, care adaugă:
“Rămâi, în general, activ!”