Anterior am vorbit despre igiena mentală și despre beneficiile abordării unor obiceiuri menite să ne păstreze echilibrul interior prin mici schimbări care au loc zi de zi și au grijă de sănătatea noastră emoțională.
Prin menținerea lor, pe care probabil o facem în mod obișnuit fără s-o percepem ca pe un efort, reușim să ținem la distanță ceea ce foarte des numim stres, anxietate, sau să ținem în frâu fricile sau fobiile cărora nu le găsim o explicație, însă care pot interfera negativ cu felul în care percepem o situație și cum este ea de fapt.
Deseori folosim acești termeni pentru a descrie o serie de stări cu care ne confruntăm pe termen lung sau scurt, și cu toate că nimeni nu poate să determine dacă folosim cuvintele potrivite atunci când nu suntem constrânși și le putem da frâu liber, există totuși niște reflexe verbale pe care le auzim în jurul nostru sau le folosim chiar în propriul discurs. Cu toate că ele au niște întelesuri foarte specifice sunt în același timp foarte cuprinzătoare, de aceea sunt ușor de utilizat fiind în aparență interschimbabile sau cu sens flexibil.
Stresul
Este o reacție la care ne raportăm cu toții și o percepem ca pe ceva ce ne afectează în mod negativ, acesta putând avea consecințe atât psihice cât și fizice, indiferent care ar fi sursa lui.
Îl caracterizăm ca fiind un cumul de simptome pe care le percepem subiectiv, însă cu care putem empatiza în interacțiunile noastre de zi cu zi. Când auzim că o persoană este stresată bănuim că acea persoană e iritabilă, obosită, enervată, ajunsă la capătul răbdării, însă ce este cu adevărat stresul? Ce percepe de fapt organismul nostru indepedent de terminologia în care ne putem încurca?
Într-un context biologic sau medical, stresul reprezintă un ansamblu de factori de ordin fizic, psihic sau mental care cauzează tensiune sau disconfort la aceste nivele.
Stresul poate avea ca sursă factorii externi la care suntem expuși cu sau fără voia noastră, și pot fi factori de mediu, situații care au ca și consecință tensiune fizică sau psihică, ca de exemplu un mediu de lucru nefavorabil sau situații sociale dificile. De asemenea, stresul poate fi și intern și poate fi cauzat de o stare de sănătate precară sau de o procedură medicală asupra căreia am fost expuși.
Toate acestea ne pot aduce într-un stadiu care ne este relativ comun:
răspunsul de luptă sau fugă - rezultat al reacțiilor neurologice dar și endocrine care presupun pregătirea organismului pentru ceva ce el percepe ca pe o amenințare.
Stresul și consecințele lui, pe lângă cele manifestate prin răspunsul de luptă sau fugă, pot influența pe termen lung o serie de afecțiuni psihice cum ar fi: depresia sau anxietatea...
Dar poate avea și consecințe somatice care pot cuprinde o recuperare mai lentă a organismului după o boală sau alte manifestări la nivel digestiv sau cardiovascular, cum ar fi sindromul colonului iritabil sau hipertensiunea arterială, dar și alte afecțiuni cronice.
Anxietatea
e ceva cu care ne confruntăm cu toții mai devreme sau mai târziu, și adesea o percepem ca pe o stare de frică, disconfort, o stare de impas psihologic în care nu ne putem manifesta așa cum ne-am dori și care ne provoacă o gândire circulară în care scenariile unei situații pot avea un deznodământ nefavorabil.
Cine nu a experimentat măcar o dată anxietatea unui examen, a unui interviu sau a discursului public și cine nu nu a catalogat-o ca fiind frică sau teamă?
Frica este o emoție pe care o percepem ca răspuns la o amenințare imediată, indiferent dacă este reală sau imaginară, iar anxietatea este anticiparea unui amenințări, care, pe termen lung poate rezulta într-un fundal ce poate fi perceput ca stres.
În cazurile clinice, anxietatea poate căpăta forme exacerbate în care simptomele sunt resimțite mult mai accentuat, afectând funcționalitatea de zi cu zi.
Acestea sunt tulburările de anxietate, care nu sunt niște stări trecătoare și influențează major activitățile zilnice ale celui afectat, ele fiind cuprinse într-un context generalizat sau specific și pot fi legate de viața socială, factorii de mediu sau alte lucruri care nu pot fi determinate decât cu ajutor de specialitate.
Atacurile de panică, gândurile obsesive, îngrijorarea excesivă sau fobiile incapacitante pot semnala prezența unei tulburări de anxietate, situație care poate necesita o preocupare mai amănunțită în ceea ce privește un tratament al cărui punct de pornire poate fi terapia și, în unele cazuri, medicația.
Anumite tipuri de terapie, cum ar fi cea cognitiv-comportamentală cât și cea prin expunere pot fi în mod deosebit utile întrucât pot ajuta în controlarea nivelurilor de anxietate, gândurilor negative și îngrijorărilor dar și în cazul fobiilor.
Pentru fiecare dintre noi, experimentarea sentimentului de frică ne reduce la starea în care simpla dorință este să ne îndepărtăm cât mai mult de ceea ce percepem ca fiind o amenințare, aceasta fiind o reacție fundamentală a organismului prin care reușește să-și păstreze integritatea în fața pericolelor.

Acest lucru face ca frica să fie de fapt un răspuns adaptativ, având scopul de a ne proteja în situații extreme fiind activată lupta sau fuga, organismul fiind în stare de alertă și gata să reacționeze, asigurând rapiditatea reacțiilor și capacitatea de a ne proteja singuri.
Fobiile
În cazul fobiilor, însă, se poate întâmpla ca factorul amenințător să fie de multe ori supraevaluat sau inexistent, dat fiind faptul că în unele cazuri contextul propriu-zis de a ne confrunta cu elementul față de care avem fobie nu este ceva de care ne putem lovi zilnic în activitățile noastre obișnuite.
Diferența dintre frică și fobie este că frica poate fi o reacție firească față de situații în care ne putem simți amenințați și ca atare, corpul nostru să reacționeze, iar fobia poate fi ceva incapacitant care ne poate împiedica să ducem la bun sfârșit anumite activități sau chiar să evităm în mod radical situațiile în care putem fi expuși în acest sens.
În sens concret, este normal ca unor persoane să le fie frică de înălțime și să aibă o senzație de disconfort sau nesiguranță atunci când privesc de la geamul unei clădiri foarte înalte... Dar fobia poate fi evitarea totală a contextului de a ajunge să privească de la geamul unei clădiri sau chiar să refuze un job doar din simplul motiv că biroul unde lucrează se află la un etaj superior.
Ca și în cazul fobiei față de șerpi, pentru cei care nu trăiesc într-un context în care pot fi expuși permanent întâlnirii cu un șarpe, nu există un motiv real de îngrijorare, pe de altă parte, există persoane care au fobie față de spații închise sau locuri aglomerate, ceea ce pentru cei care trăiesc în orașe aglomerate poate constitui o problemă de zi cu zi.

Cu toate că fobiile sunt ceva comun, ele nu cauzează în mod obligatoriu o stare permanentă de stres și nici nu ne incapacitează în contextul activităților noastre cotidiene. Gradul în care fobia prezentă interferează cu felul în care percepem anumite realități și ne împiedică să ne trăim viața la potențialul său maxim este extrem de important, acesta putând semnala faptul că putem avea nevoie de ajutor pentru a le depăși.
În ceea ce privește tratamentul fobiilor, strategiile de auto-ajutor împreună cu terapia pot fi extrem de eficiente, însă acest lucru poate depinde de o serie de factori precum severitatea fobiei și gradul de suport extern de care considerăm că avem nevoie.
Auto-ajutorul poate constitui o metodă prin care să ne păstrăm autonomia și integritatea în fața fobiilor sau fricilor, ceea ce poate fi esențial, pentru că acestea, în general, se asociază și cu un sentiment de neajutorare sau deznădejde.
Cu toate acestea, dacă fobia este atât de severă încât se manifestă prin atacuri de panică sau anxietate incontrolabilă, acestea pot fi situații în care ajutorul de specialitate trebuie luat în considerare.
În toate aceste cazuri, terminologia este, fără doar și poate, esențială, de aceea este important ca înțelesurile lor clinice să nu fie confundate sau înlocuite cu cele colocviale. Anumiți termeni care sunt frecvent utilizați pentru a descrie ce simțim, pot fi înțeleși în mod eronat prin simplificarea sau minimizarea anumitor caracteristici. Ca și în cazul echivalării fricii sau temerilor cu fobiile sau al anxietății cu frica sau stresul, dar și în cazul altor afecțiuni cum ar fi depresia care poate fi percepută ca pe un sentiment marcant de tristețe și nu ca pe o afecțiune cu o etiologie complexă și multifactorială.